"Trebuie să recunoaştem că toate jocurile dintre un bărbat şi o femeie, chiar şi cele mai literale sunt implicit sexuale."

Magicianul - John Fowles

joi, 31 ianuarie 2013

Amuzant.




...căci îmi e drag şi dor de el.

homOFFobia. Din inimă, pentru inimi.

Există multă nedreptate în lumea asta..care vine din toate părţile, pe toate domeniile...dar în această postare vreau să vorbesc despre nedreptatea adusă persoanelor gay. Da, GAY. Ceea ce un homofob nu înţelege, e că în momentul în care te naşti, nu ai de ales nimic - nici familie, nici culoarea ochilor, greutatea corporală şi nici înclinarea sexuală - nimic. Fiecare om e special, e unic. Atunci când tu condamni un om pentru că e gay, e ca şi cum altul te-ar condamna pe tine că ai ochii căprui sau verzi sau ce culoare or fi ei. Atunci când tu condamni o fată sau un băiat pentru felul de a fi, în mod indirect, te condamni pe tine. Gândiţi limpede, cu sufletul, cel puţin o data ! Ce contează că N zice că e urât ? Şi, până la urmă, de ce trebuie să judecaţi ? De ce nu putem fi suflete în trupuri care trăiesc în puţină armonie ? Nu alegi ceea ce eşti şi nu alegi ceea ce-ţi place. It`s human nature. Poţi fii scriitor, cântăreţ, vânzător, bibliotecar, învăţător, poţi fii ceea ce vrei tu, fără ca sexualitatea să stea în calea acestui lucru. Există tineri, care, fiind gay şi în acelaşi timp nefiind acceptaţi de propria familie, de proprii prieteni sunt determinaţi să-şi ia viaţa. Lucru care nu e ok. Aşa ceva nu ar trebui să se întâmple. Fiecare suntem speciali în felul nostru. Fiecare avem o latură artistică pe care trebuie să o ascuţim, să o şlefuim, căci daca e lăsată în neştire, se pierde.
Persoanele GAY sunt persoane NORMALE. La fel de speciali ca oricare din noi, din voi. Acceptaţii şi terminaţi cu gândirea asta depăşită de timp. Homofobia nu este ceva cu care oamenii se nasc ! Aceasta le este indusă în timp. Stop being that !
--> recomand filmul inspirat din realitate "Prayers for Bobby"


...sufletului meu pereche.




miercuri, 30 ianuarie 2013

J`aurais desiré qu`il ne doive pas partir.

EL mă face fericită. Mă face să mă îndrăgostesc şi mai tare de fiecare dată când îl văd. Şi îl văd în fiecare clipă în poze, în gând, în suflet. Am impresia că toate suferinţele din trecut el le-a şters cu sarutările lui calde, la fel cum ar fi fost scrise cu băţul pe plajă şi un val le-a curăţat. EL e valul MEU. Şi eu sunt atât de a lui...
Îmi încep ziua cu gândul la acest bărbat care mă face să vibrez. Al meu. Bărbatul meu frumos, artist, romantic, dulce, pasional.. Parcă am început să mă întregesc. Parcă ceaiul are o culoare mai frumoasă şi cafeaua e mai aromată. Simt cum mă face să strălucesc şi simt cum eman pozitivitate. Datorită lui. Mi-e dor de el în fiecare clipă şi aştept cu nerăbdare să ne întregim. Îmi închei ziua în acelaşi mod. Cu gândul şi sufletul în locul în care e el.
Nu pot să susţin ca ştiu ce e fericirea. Cred că e diferită pentru fiecare. O percepem în alte moduri şi tipuri şi feluri. Dar acum simt că e bine. .iar când ne revedem, va fi perfect.


Laura Stoica - Mai frumoasă

joi, 24 ianuarie 2013

O mie de motive şi încă o mie pe lângă.

Mă simt cea mai frumoasă atunci când mă trezesc dimineaţa, ciufulită, cu urmele sărutarilor tale, mă îmbrac [,] cu tricoul tău, mă aşez pe marginea patului şi te privesc cum dormi. Când mă trezesc noaptea şi tu dormi cu spatele la mine, dar te întorc eu, stai liniştit şi te trezeşti pentru câteva secunde, mă priveşti cu ochii tăi frumoşi şi pe jumatăte închişi, îmi zâmbeşti cu zâmbetul tău deosebit care mă face să tresar de fiecare dată când îl văd sau mi-l amintesc şi apoi mă iei în braţe. Mă adăposteşti în braţele tale protectoare unde simt că nimeni şi nimic nu mi-ar putea face rău. Mă simt specială de fiecare dată când îmi vorbeşti, de fiecare dată când îmi scrii, de fiecare dată când îmi spui "frumoasă". Pentru că mă faci să mă simt o prinţesă într-o poveste în care tu eşti prinţul meu. Pentru că atunci când faci dragoste cu mine e mai mult ca perfect. Eşti acolo, trup şi suflet, alături de mine. Pentru că îmi place să-ţi simt fiecare bătaie a inimii, pentru că îmi place să te aud că respiri lângă mine. Pentru că m-ai găsit şi m-ai vindecat. Pentru că pot să fiu EU cand sunt cu tine şi îmi place tot ce eşti TU. Pentru că totul are sens când mă ţii în braţe. Pentru că îmi bate inima de mii de ori mai tare de fiecare dată când mă săruţi. Pentru că eşti bărbatul care mă face să zâmbesc oricând, la orice oră. Pentru că eşti tu. Pentru că sunt eu. Pentru că suntem noi doi. Şi pentru că m-am îndrăgostit de tine iremediabil. Pentru că atunci când ceva mă supără, mă uit la pozele cu noi şi mă simt mai bine. Pentru 1000 de motive şi încă o mie pe lângă. Pentru că râsul tău mă provoacă. Pentru că-mi place când îmi atingi sânii şi îi săruţi. Pentru că-mi place când mă mângâi. Pentru că sunt terminată când te văd şi parcă încep să tremur. Pentru că ador să beau cafeaua cu tine. Şi să fac duş cu tine şi să îţi sărut fiecare milimetru din corp. Pentru că pot să comunic cu tine. Îţi mai spun ? Ţi-aş mai putea spune mii de motive pentru care nu am de gând să te las să ieşi din viaţa mea. Pentru că eşti glumeţ şi serios şi încântător. Pentru că dacă mă gândesc la tine aş putea scrie romane întregi de poveşti de iubire imaginate şi neimaginate. Pentru că ai avut grijă de mine când m-am încărcat de alcool şi m-ai adus acasă. Pentru că în prima noapte de dragoste ai vrut să pleci, dar ai rămas. Pentru că m-ai trezit dimineaţa cu zâmbetul pe buze şi sărutul tău dulce. Pentru toate astea şi multe altele pe langă. Pentru tot ceea ce sunt eu cand sunt cu tine sau când mă gândesc la tine. Pentru că faci din mine un om mai bun. Pentru că m-ai făcut să te iubesc.

J.Lo - Dear Ben

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

And the sex and the smiles and all this perfection.

Trăia oarecum în trecut. Asta pentru că avea nevoie de iubire, dar nimic nu era bun, aşa că, se hrănea cu amintirile ce i-au rămas din iubirea aia atât de frumoasă şi crudă şi rebelă pe care a avut-o. Şi oricum, nu credea în posibilitatea unei noi iubiri, în care să poată zâmbi în orice clipă. Dar a venit, s-a strecurat pe sub pielea ei ca un virus şi i-a izbit de pereţii stomacului mii de fluturi în sute de culori şi forme şi marimi. Se simţea ca într-un film în care, alături de el, a primit cel mai bun rol. Zile de euforie, de dragoste, de îmbrăţişări şi sărutări şi orgasme şi ţigări au urmat după acea noapte de beţie în care ei s-au înţeles atât de bine şi au râs atât de mult împreună încât el şi-a făcut curaj şi a sărutat-o. Parcă afară nici nu mai era iarnă şi nici frig, iar zăpada parcă înlocuia nisipul fin de pe o plajă perfectă de la mare. Şi ei călcau pe nisip şi se sărutau, se îmbrăţişau, cântau şi dansau pe muzica perfectă pe care inimile lor o compuneau bătând la unison.
I`m having the time of my life these days with you, a zis ea.
Same here, a răspuns el.
Îi plăcea să-i ia cămaşa şi să o poarte. Atât avea pe ea, cămaşa lui. Şi ei îi plăcea şi el adora tot. Îi adora părul creţ şi ciufulit, zâmbetul de copil, îmbrăţişările de femeie care îl simte, îl doreşte, îl ademeneşte de fiecare dată cu câte un sărut furat. Iar ea, în câteva zile, a ajuns să ţină atât de mult la el încât parcă era ireal.

I`m in this movie with you and I love every moment of it.


luni, 14 ianuarie 2013

Un film prost.

Îşi ţinea ţigara între buzele crăpate şi privea în gol. Era dezbrăcat, stătea pe parchetul din camera verde şi asculta muzică. Ar fi preferat să aibă un pai, în fond şi la urma urmei e natural, mai sănătos, fără toate chimicalele posibile şi imposibile…ar fi preferat să fie la mare, undeva pe plajă, să respire aerul sărat şi să se întinda pe nisip, să închidă ochii şi când îi deschide să fie ea, acolo, lângă el, să-şi treacă mâna prin părul lui şi să-i sărute obrazul bărbos. Închide ochii şi parcă dorinţa puternică îl transpune exact în visul avut…era actorul principal dintr-un film perfect, când un acord puternic de chitara îl trezeşte brusc din visare. Ţigara era aproape de filtru şi fumul parcă dansa perfect pe muzica lui. Se ridică şi o aruncă în scrumiera arhiplină, schimbă muzica şi se duce să facă un duş. “Eram doar actorul unui film prost.” ..îşi spune în gând. “…dar măcar era filmul meu.

marți, 8 ianuarie 2013

You come to me. Find your ways into my bones, my joints, my veins.

Eu nu vreau să fiu o prinţesă sau o regină într-un palat, într-o poveste, peste mări şi ţări. Nu vreau nici măcar un palat. Ce să fac eu cu el ? Viaţa aia e prea complicată, prea tristă, prea rece. Totul trebuie făcut conform anumitor planuri, pentru că, doamne fereşte dacă strici imaginea roialităţii, s-a dus la naiba tot. Acolo aparenţele contează. Nu, nu vreau asta. Eu vreau să fiu prinţesă ta pentru că m-aş mulţumi să mă cuibăresc la pieptul tău în fiecare seară într-o căsuţă simpatică plină de desenele tale şi lumanările mele, ceşti pline de ceai verde şi roşu şi negru indulcit cu miere; şi cafea, da..cafea în fiecare dimineaţă cu două pliculeţe de zahăr şi puţin lapte....dar tu ai ştii că eu prefer capuccino şi m-ai surprinde de fiecare dată pentru că l-ai face cu iubire, exact aşa cu m-ai învăţat. Ne-am uita la filme, la documentare şi am asculta muzica ta sucită şi ne-am iubi pe muzica mea la fel de sucită. Am avea pe frigider o tăbliţă cu magnet şi ţi-aş scrie în fiecare dimineaţă cât îmi eşti de drag, dar de fiecare dată cu alte cuvinte şi sub alte forme, iar când aş veni acasă aş găsi din partea ta răspunsul prin tot felul de desene nebune. Ţi-aş aminti în fiecare zi "Să nu uiţi de inima ta" şi tu mi-ai surprinde în poze fiecare expresie dubioasă pe care ţi-aş adresa-o. Am ieşi în oraş şi împreună şi separat, tu cu prietenii tăi, eu cu ai mei, dar ne-am intoarce mereu unul la celălalt după toată agitaţia din cluburi. Duminica ar fi ziua în care ne-am relaxa. Ziua în care am sta în pat şi am citi. Apoi, după-masa am găti împreună şi am mânca, am bea câte un pahar de vin roşu, poate am fuma şi un cui şi am povesti. Ne-am relaxa unul în braţele celuilalt şi totodată ne-am oferi libertate. Acel spaţiu personal de care are nevoie toată lumea. Mi-ai pătrunde în inimă cu iubirea. Ţi-aş simţi dragostea în oase, în vene, în tot. Am face baie împreună cu multă multă spumă şi doar la lumina caldă şi calmă a lumânărilor. Ne-am certa din când în când din tot felul de nimicuri ca să ne oferim puţină adrenalină. Eu aş plânge şi tu te-ai supăra, ai da cu pumnul în perete, apoi m-ai strânge în braţe şi am rezolva conflictul.
Nu ar fi o viaţă perfectă din toate punctele de vedere, dar mie nu-mi trebuie perfecţiunea. De perfecţiune te plictiseşti. Dar ar fi viaţa noastră, în palatul nostru din povestea noastra.

Ane Brun - These days