Nu sunt dispusa sa pierd ce am. Nu e momentul sa se intample asa ceva. Refuz si neg din toti porii mei aceasta posibilitate. Frica de abandon imi strapunge venele si imi curge prin sange pana la inima. Prietenii sunt un necesar mereu..si cand ai parte de iubire si sunt si o alternativa destul de buna cand nu ai pe cineva care sa iti mangaie parul si sa iti spuna noapte buna. Dar ei, prietenii, nu stiu intotdeauna sa iti vorbeasca sa te faca sa te simti mai bine. Poate ar incerca, dar de cele mai multe ori se complac si nu stiu sa iti adreseze un sfat, o vorba buna. Poate si ei te condamna si atunci cu ce mai ramai tu ?
Pusa in fata faptului implinit, inaintea posibilitatii de a`mi alege o cale din cele doua, m`am panicat si am inceput sa plang. Incercand sa nu vada nimeni, mi`am acoperit cu superficialitate ochii si m`am asezat in bratele lui. Am vrut sa imi controlez lacrimile si pret de cateva minute am incercat sa ma detasez de conversatia care a reusit sa imi intunece si mai mult seara. Aleg sa raman cu el, chiar daca nu stiu daca fac alegerea potrivita, dar nu vreau sa regret mai tarziu ca nu am facut ceea ce imi doream. Simplul gand de a nu`mi mai petrece timpul cu el, ma face una cu pamantul, simt cum ma transform in ceva nefiresc, dar nu vreau sa dau inapoi. I`ll be yours until you leave me.
