LUCKY!

As vrea sa fiu tare. As vrea sa fiu fata puternica ce nu e doborata de nimic. As vrea, ca si atunci cand am zile proaste, sa nu observe nimeni...sa stiu doar eu si sa-mi afisez zambetul oricand ies undeva, oricand ma intalnesc cu cineva. Si nimeni sa nu stie cand, zambetul se zbate sa se tina, ca sa nu coboare siroaie de lacrimi pe obrajii mei. Da, chiar mi-ar placea sa fiu asa, dar asta ar insemna sa fiu de piatra, sa fiu cine nu sunt.
Caci eu sunt copilul care isi varsa si ultima picatura de lacrima dupa catelul pe care il avea de 11 ani si care, in lupta cu batranetea si cu boli grele, a pierdut batalia si a murit. Sunt eu, cea care de 2 ore plang pentru asta fara incetare. Ma opresc, ma pierd in ceva serial cateva minute, imi amintesc si o iau de la capat. Pentru ca era catelul meu drag, pentru ca l-am iubit si il iubesc cum nimeni altcineva nu a facut-o si nu o va face vreodata si nu il voi uita niciodata ca a fost frumos, special, deosebit.
Sunt mandra ca sunt asa, ca stiu ca am un suflet bun si stiu iubi. Si nu as putea trece in nicio clipa prin asta fara cei care ma iubesc si ma accepta pentru tot ceea ce sunt.