Wicked games.

Întotdeauna mă întorc. Întotdeauna ne întoarcem. Sau poate doar eu. Sunt conştientă de faptul că ne iubim. Cred că niciodata nu vom înceta să ne iubim unul pe celălalt. Deşi eu mai mult...aşa a fost mereu. Eu l-am lăsat în momentul în care mi-am pierdut răbadarea. Atât de greu şi de real a fost, dar fericirea deja era de ocazie. Într-o relaţie, pe măsură ce trece timpul, aştepţi tot mai multe...în fond şi la urma urmei, eu nu l-am lăsat pentru că nu îl mai iubeam, ci fiindcă nu mă iubea destul. Dar după 3 luni de zile în care nu ne-am văzut şi vorbit, am revenit acasă şi l-am văzut din prima zi, de parcă universul mi-ar fi spus "Uite, tâmpito, ţi-l aduc în cale din nou." Nu a fost zi în care să nu mă gândesc la el. Aşa că, după 3 luni, într-un moment de slăbiciune maximă, am cedat. L-am sunat, ne-am văzut şi Universul iar mi-a dat o palmă. După două zile, i-am scris din nou. Ne-am întalnit şi am petrecut o noapte şi o zi împreună..şi nu înţeleg de ce a fost totul atât de perfect. Şi nu ştiu dacă o să trec vreodată peste iubirea asta atât de specială şi distructivă. Dar l-am simţit acolo, alături de mine, ca şi cum timpul nici nu ar fi trecut peste noi. Am fumat din nou, împreună Kent 8. Ne-am pierdut, din nou, împreună în aceleaşi shot-uri de jaggermeister şi alte băuturi care nu reuşesc nicicum să ne spele sufletele atât de triste şi murdare. Dar după atâta perfecţiune, a trebuit să revin la realitate...căci el, aparţine unei alte fete acum.


Melodia acestei zile.