Do you love me? Cause I do and I will. Forever.

Vulcan de emoții și trăiri. Așa o descria el în mintea lui și așa și-o dorește mereu. Știe că e singura femeie care îl mai poate face să simtă ceva, știe că e atât de răvășit de trecutul celeilalte încât doar provocările ei îl mai pot atinge. Tresare de fiecare dată când, pe stradă, simte parfumul discret și totuși atât de năucitor pe care îl poartă ea, zeița zilelor de vară. Își aduce aminte de ea de fiecare dată când, într-un bar, pe o masă, vede un pachet de țigări - Sobranie Slims Blues și, deși se panichează, se roagă să fie al ei, se roagă s-o întâlnească din întamplare și sa dea vina pe destin. "Destinul ne vrea împreună.", și-ar spune el. Dar nu e ea și pachetul nu e al ei, iar destinul...destinul își spune clar punctul de vedere.
Ei au fost mereu ca vremea. Atât de frumoși, dar atât de diferiți încât asta i-a despărțit. Nu au fost așa puternici cum și-ar fi dorit. Ea era intensă, spontană, nebună și el a fost mereu un om liniștit. Diferențele au fost cele care i-au făcut să se dorească atât de tare și tot ele au fost cele care, în final, i-au despărțit. Și totuși, a fost a doua femeie care i-a atins sufletul, dar i l-a atins atât de tare încât l-a răvășit. Și la ea s-ar întoarce întotdeauna și s-ar lăsa distrus iar și iar și iar de acel vulcan care oricât de liniștit ar putea fi câteodată, el știe - la un moment dat erupe și distruge totul în jurul lui. Așa că se retrage în camera lui și mai fumează o țigară și se chinuie sa dea totul uitării. Dar e al ei. Pentru totdeauna.