Do you love me? Cause I do and I will. Forever.

Vulcan de emoții și trăiri. Așa o descria el în mintea lui și așa și-o dorește mereu. Știe că e singura femeie care îl mai poate face să simtă ceva, știe că e atât de răvășit de trecutul celeilalte încât doar provocările ei îl mai pot atinge. Tresare de fiecare dată când, pe stradă, simte parfumul discret și totuși atât de năucitor pe care îl poartă ea, zeița zilelor de vară. Își aduce aminte de ea de fiecare dată când, într-un bar, pe o masă, vede un pachet de țigări - Sobranie Slims Blues și, deși se panichează, se roagă să fie al ei, se roagă s-o întâlnească din întamplare și sa dea vina pe destin. "Destinul ne vrea împreună.", și-ar spune el. Dar nu e ea și pachetul nu e al ei, iar destinul...destinul își spune clar punctul de vedere.
Ei au fost mereu ca vremea. Atât de frumoși, dar atât de diferiți încât asta i-a despărțit. Nu au fost așa puternici cum și-ar fi dorit. Ea era intensă, spontană, nebună și el a fost mereu un om liniștit. Diferențele au fost cele care i-au făcut să se dorească atât de tare și tot ele au fost cele care, în final, i-au despărțit. Și totuși, a fost a doua femeie care i-a atins sufletul, dar i l-a atins atât de tare încât l-a răvășit. Și la ea s-ar întoarce întotdeauna și s-ar lăsa distrus iar și iar și iar de acel vulcan care oricât de liniștit ar putea fi câteodată, el știe - la un moment dat erupe și distruge totul în jurul lui. Așa că se retrage în camera lui și mai fumează o țigară și se chinuie sa dea totul uitării. Dar e al ei. Pentru totdeauna.

Mai mult ca perfect.

Trebuie să scriu despre tine pentru că te simt atât de cald în sufletul meu încât îmi vine să urlu de fericire și de fiecare dată când îmi treci prin minte, fața mi se luminează și zâmbetul mi se lărgește până la urechi. Știind că peste doar două săptămâni îți voi simții mirosul, buzele, îmbrățișarea, mă emoționez și mă fericesc mai ceva ca un copil. Îmi imaginez cât de mult o să te terorizez cu poze, cu sărutări, trăiri speciale. Aștept să savurez alături de tine adierea vântului într-o seară frumoasă de vară, să te duc în locuri frumoase, să-ți pun melodii speciale și să-ți spun cât de mult mă făceau să mă gândesc la tine și cât de mult te-am așteptat. Acum încep să devin atât de nerăbdătoare și îmi pare bine când, seara, pot să mai șterg o zi de pe listă, că așa, ești mai aproape. Nimeni nu mă cunoaște mai bine decât mine și știu că atâta emoție o să adăpostesc în mine încât înainte cu o noapte să te văd nu o să dorm. O să fie cea mai frumoasă așteptare. Ahhhh!!! Te vreau alături de mine atât de puternic, atât de sincer, atât de devotat...

LUCKY!

As vrea sa fiu tare. As vrea sa fiu fata puternica ce nu e doborata de nimic. As vrea, ca si atunci cand am zile proaste, sa nu observe nimeni...sa stiu doar eu si sa-mi afisez zambetul oricand ies undeva, oricand ma intalnesc cu cineva. Si nimeni sa nu stie cand, zambetul se zbate sa se tina, ca sa nu coboare siroaie de lacrimi pe obrajii mei. Da, chiar mi-ar placea sa fiu asa, dar asta ar insemna sa fiu de piatra, sa fiu cine nu sunt.
Caci eu sunt copilul care isi varsa si ultima picatura de lacrima dupa catelul pe care il avea de 11 ani si care, in lupta cu batranetea si cu boli grele, a pierdut batalia si a murit. Sunt eu, cea care de 2 ore plang pentru asta fara incetare. Ma opresc, ma pierd in ceva serial cateva minute, imi amintesc si o iau de la capat. Pentru ca era catelul meu drag, pentru ca l-am iubit si il iubesc cum nimeni altcineva nu a facut-o si nu o va face vreodata si nu il voi uita niciodata ca a fost frumos, special, deosebit.
Sunt mandra ca sunt asa, ca stiu ca am un suflet bun si stiu iubi. Si nu as putea trece in nicio clipa prin asta fara cei care ma iubesc si ma accepta pentru tot ceea ce sunt.